Curs Project 2003

Ce este un proiect?

Preambul
Activităţile desfăşurate într-o companie sunt de două feluri: operaţii şi proiecte.

O operaţie reprezintă o serie de activităţi de rutină, repetitive, şi care au loc pe toată durata de viaţă a companiei.

Pe de altă parte, proiectele nu reprezintă activităţi de rutină, ele fiind unice şi temporare, fiind adesea implementate pentru a îndeplini un scop strategic al companiei.



Pasul 1
Un
proiect reprezintă o serie de task-uri (activităţi) care vor culmina cu crearea sau îndeplinirea unei noi iniţiative, unui nou produs ş.a.m.d., având un termen limită de finalizare.

Activităţile sunt duse la bun sfârşit prin intermediul resurselor.


Microsoft Project 2003
este un program care ne permite să gestionăm mai uşor noţiunea de activitate, de resursă, de activităţi curente şi de costuri.

O dată introduse aceste informaţii, Microsoft Project 2003 ne permite să generăm diferite rapoarte pe baza acestor entităţi.


Microsoft Project 2003 ne ajuta să gestionăm proiectele din punct de vedere informatic.

Avantajele faţă de gestionarea proiectelor cu ajutorul hârtiei şi al creionului ar fi faptul că putem să generăm foarte rapid orice fel de informaţie; de asemenea, putem filtra, grupa şi sorta informaţiile respective.


Foarte important este că, având proiectele în format electronic, le putem
arhiva şi consulta ulterior, un lucru care este destul de complicat în cazul în care folosim hârtia şi creionul pentru gestionarea acestor proiecte.


Pasul 2
De obicei, vom începe lucrul cu
Microsoft Project 2003 în vederea Gantt Chart, care este destinată activităţilor. Aceasta este vederea implicită atunci când deschidem programul.

Execută un click pe meniul View(1).

Observăm că vederea Gantt Chart este bifată, ceea ce înseamnă că este activă (2).

Totuşi, dacă nu suntem în această vedere, mai întâi trebuie selectată. În tabelul din vederea Gantt Chart vom introduce activităţile.
După introducerea activităţilor, se poate comuta în vederea care ne permite să introducem resursele necesare. Cu excepţia celor două vederi (Gantt Chart şi Resource Sheet), toate celelalte vederi din meniul View sunt destinate generării rapoartelor, adică extragerii din program a informaţiilor relevante referitoare la un anumit context în care ne aflăm (3).






Acum accesezi varianta DEMO.

Pentru a accesa intregul curs intra in cont dand click aici

Intregul continut este protejat prin Legea drepturilor de autor, toate drepturile fiind rezervate. Toate drepturile referitoare la pagini, continutul si prezentarea site-ului sunt detinute de Office Learning. Este interzisa copierea, modificarea, afisarea, distribuirea, transmiterea, publicarea, comercializarea, licentierea, crearea unor materiale derivate sau utilizarea continutului site-ului in orice scop fara confirmarea scrisa din partea ITLearning SRL